Babesioza câinelui

Este o hemosporidioză ( boală provocată de protozoare din familia Hemosporidia ) întâlnită la toate speciile genului Canis.

Etiologie

   Babesia canis  este o babesie mare ( 4-5 μg ), elementele parazitare fiind predominant piriforme în eritrocite.

    Microbabesia gibsoni se deosebeşte de B. canis prin: aria de răspândire, forme parazitare mai mici ( 1,2-2,5 μg ) şi simptome clinice mai grave.

Babesia canis (figura superioară) și Microbabesia gibsoni (figura inferioară)

Modul de transmitere al bolii

    Boala este vehiculată prin intermediul căpuşelor în momentul în care este preluată priza de sânge. Rhipicephalus sanguineus transmite boala în sezonul estival, pe când Dermatocentor reticulatus, primăvara şi toamna, aspect ce este legat de biologia acestor căpuşe.

Rhipicephalus sanguineus

Dermatocentor reticulatus; Vedere dorsală ( A ), Vedere ventrală ( B )

     În timp ce rasele Beagle şi Fox-terrier sunt mai rezistente, alte rase precum Setter irlandez, Doberman şi Pechinez sunt mai sensibile. Câinii de vânătoare, câinii ciobanilor, câinii din mediul rural şi cei fără stăpân sunt mai afectaţi având în vedere legătura lor directă cu biotopurile căpuşelor. Spre deosebire de alte specii de animale, la câini infecţia este mai frecventă la tineret decât la adulţi.

Mecanismul de producere al bolii

Patogenitatea babesiilor are la bază următoarele procese :

-         producerea de complexe imune care se depun pe eritrocite ( celulele sanguine );

-         hemoliza intravasculară, generată de spargerea eritrocitelor de către babesii. Urmare a acestor acţiuni se produce anemia şi hemoglobinuria ( urina de culoare roşie-închisă );

-         trombozele sunt produse de paraziţi în urma activării factorilor de coagulare;

-         stare de şoc;

-         hemoliză extravasculară. Celulele sanguine sunt recunoscute de organism ca şi celule “străine” ( non-self ) ca urmare a deformării lor, produsă de parazit.

Simptome

După o incubaţie de 4-6 zile ( rar 2-3 săptămâni ) forma acută debutează cu:

-         febră ( 40,5 – 41 °C )

-         stare de abatere

-         sindrom hemolitic

-         anemie

-         tahicardie

-         icter

-         hemoglobinuria apare în formele grave

Diagnosticul

    Epidemiologic are în vedere evoluţia bolii în zona geografică şi prezenţa căpuşelor pe animal; clinic întălnim febră, icter, anemie şi hemoglobinurie.

   Diagnosticul de laborator se poate pune prin evidenţierea babesiilor pe frotiul sanguin, cu ajutorul mijloacelor clasice de colorare.

    Alte metode de diagnostic se fac cu ajutorul testelor rapide şi examenului serologic.

Tratament

Pentru tratarea babesiozei se folosesc substanţe cu rol antiprotozoar. Medicaţia specifică dă rezultate bune dacă este utilizat dozajul corespunzător şi dacă este asociat cu unul adjuvant: hepatorenale, antianemice, anticoagulante, rehidratante, antiinflamatorii, antibiotice, etc.

Profilaxie

  Deparazitarea externă, cu substanţe adecvate, este de o importanţă vitală în controlul babesiozei. Pentru a prevenii infestaţia animalului şi, implicit, reduce riscul de îmbolnăvire, deparazitarea trebuie facută cu regularitate. Mediul de viaţă, zona geografică, climatul, populaţia de animale sunt factori care dictează tipul şi modul de administrare.

    În zonele friguroase, cu populaţie redusă de câini se pot folosii antiparazitare, cu repelenţi ( cipermetrină, deltametrină, imidacloprid, flumetrin, etc. ) tip zgardă ( Foresto, etc.).

    În zonele calde, cu incidenţă crescută pentru babesioză, se recomandă comprimate sau pipete cu eficacitate mare ( Bravecto, Nexgard Spectra,

Stronghold Plus, etc. )